Fața nevăzută a unui război mocnit. SUA și Coreea de Nord, într-o cursă contra cronometru

Cum se vede de la Phenian

Coreea de Nord a considerat, pentru mult timp, Statele Unite, și nu Coreea de Sud, ca fiind principalul său adversar. Phenianul vede în prezența pe termen lung a forțelor militare americane pe teritoriul Coreei de Sud drept o piedică directă și intenționată în calea planului de unificare a peninsulei, conform propriilor condiții. Iar când Coreea de Nord denunță exercițiile comune între SUA și Coreea de Sud ale forțelor armate drept practică pentru acțiunea militară împotriva sa, crede cu adevărat în amenințarea invocată. Coreea de Nord a încercat să demonteze acțiunile miltare ale SUA din regiune timp de zeci de ani prin intermediul unei combinații între tactici politice și capacități militare însemnate care ar putea crea pierderi în masă pentru forțele americane de pe teritoriul Coreei de Sud și pentru civilii din Seul.

Încă din ultimii ani de conducere ai lui Kim Jong Il, Corea de Nord și-a reașezat centrul de comandă politică. Guvernul a început să se îndoiască cu privire la principalele sale arme convenționale, chiar și în contextul suplimentării arsenalului cu arme chimice sau biologice, care ar descuraja acțiunea SUA sau chiar opri Washingtonul din încercarea de a riposta.

Un acord de pace sau un pact de neagresiune nu mai este suficient pentru a garanta supraviețuirea sistemului nord-coreean, teorie invocată din ce în ce mai accentuat, mai ales când SUA au invadat Irakul, în ciuda riscurilor existente.

Sub actualul lider Kim Jong Un, Coreea de Nord și-a accelerat în mod drastic programele nucleare și ale lansărilor de rachete în demersul de a demonstra capacitatea nucleară de atac în fața SUA. Această capacitate, din perspectiva Phenianului, ar furniza singura asigurare viabilă a faptului că SUA nu ar întreprinde demersuri pentru a răsturna administrația Kim prin acțiuni politice, economice sau militare. Chiar și așa, Phenianul este conștient de faptul că pe măsură ce va insista cu demostrațiile sale privind abilitatea de a lovi SUA, pe măsură ce va pune din ce în ce mai multă presiune pe Washington să încerce să stopeze acțiunile sale, orice ar însemna acest lucru. Însă costurile ridicate ale acțiunilor militare, care s-ar extinde în afara Peninsulei Coreene, încă mențin SUA departe de a iniția astfel de riposte, la fel și diferențele politice în raport cu aliații săi din regiune, Coreea de Sud și Japonia. În aceeași măsură, obiecțiile ridicate de China au descurajat orice acțiune de acest fel a Washingtonului.

Prin urmare, Coreea de Nord se află între cioan și nicovală: simte că are nevoie de o capacitate militară aptă pentru a demonta orice interferență în guvernarea sa, dar, în același timp, înțelege că dacă va continua cu intimidarea nu va face decât să crească posibilitatea unei reale intervenții. Prin urmare, Phenianul se bazează pe complexitățile din regiune și pe costurile acțiunilor militare pentru a menține SUA suficient de departe pentru a-și putea pune în practică ambițiile nucleare.

Perspectiva Washingtonului

Pentru SUA, Coreea de Nord reprezintă de ani buni o problemă secundară. Deși țara constituie o sursă continuă de instabilitate potențială regională, vecinii săi și propriile constrângeri din punct de vedere economic reușesc să o mențină sub control. Programul nuclear al Coreei de Nord a adus Washingtonului una dintre cele mai mare crize după Războiul Rece, însă SUA au evitat să ia atitudine în plan militar din 1994, menținând tonul de reacție la nivel diplomatic. Astfel că, de atunci, liniile generale ale politicii cu privire la Phenian au urmărit să controleze situația și să îndepărteze orice conflict.

Confruntate cu prețul unei intervenții militare, SUA au preferat să amâne orice reacție de acest fel, în urma testelor balistice de la Phenian, preferând să aplice o izolare din punct de vedere financiar sau alte măsuri, pe cale diplomatică. Până la urmă, Washingtonul mereu s-a așteptat că statul nord-coreean va intra în colaps, așa că a adoptat această politică pe termen lung.

Cu toate acestea, în ultimii ani SUA au început să arate o altă abordare, în acest sens. Izolarea, sancțiunile și pozițiile luate de ONU cu greu au părut să încetinească pornirea Coreei de Nord din punct de vedere nuclear. Phenianul nu mai tratează de mult programele sale nucleare și lansările de rachete drept monede de schimb în procesul de negociere. În timp ce procesul de dezvoltare a armamentului nuclear continuă, până în punctul unde ar putea atinge SUA, embargourile impuse din Vest ca urmare a acțiunilor sale nu mai sunt suficiente. Sentimentul că explorările Coreei de Nord în domeniul nuclear conduc la o criză, care nu mai poate fi ignorată, e în creștere în SUA.

O Coreea de Nord înarmată cu rachete balistice, care poate furniza arme nucleare este un pericol pe care Washingtonul nu îl poate accepta. Chiar dacă Guvernul american ia în calcul faptul că Phenianul nu va porni un război, rămân întrebări cu privire la modul în care își va pune în aplicare noile capacități militare. Coreea de Nord ar putea, de exemplu, să limiteze răspunsurile pe care Washingtonul le-ar da eventualelor mutări din regiune sau ar putea să împărtășească cu alte state „ștrengare” tehnologia sa din domeniul apărării, prin urmare având o influență reală asupra capacităților nucleare la nivel global.

Având în vedere ultimele teste ale Phenianului cu rachete balistice, Washington și-a dat seama că neluarea unei decizii în plan militar se apropie de final.

SUA vor să evite un război, dar pentru a proceda în direcția asta, trebuie să puncteze foarte clar că vor face uz de posiblitatea sa, dacă se va cere. Atacul asupra bazei militare siriene, ca răspuns la atacul cu arme chimice, testele recente cu rachete balistice dar și exercițiile militare intense din Peninsula Coreeană au avut scopul de a demonstra că SUA sunt dispuse să recurgă la acțiuni militare în absența unei alternative.

Guvernul american aduce în față acest avertisment mai degrabă pentru a mișca Rusia și China, decât pentru a încerca să schimbe comportamentul Coreei de Nord. Din punctul de vedere al Washingtonului, capitala Chinei are marja de acțiune pentru a propune o soluție nonmilitară la criza din Coreea de Nord. Nu doar că reprezintă principalul sprijin din punct de vedere economic al Phenianului, dar China este, totodată, interesată să mențină în echilibru sistemul din Coreea de Nord, fiind un amortizor la granița sa.

Factorii externi

China

Riscul intervenției îl depășește pe cel al lipsei de acțiune din partea Beijingului. China continuă să pună deasupra programului nuclear al Phenianului o eventuală instabilitate în Coreea de Nord sau posibilele repercusiuni politice și militare care ar surveni ca urmare a tentativei de înlăturare a actualei guvernări. Mai mult, continuă să creadă că SUA nu ar putea merge mai departe cu avertismentele lor în plan militar pentru că asta ar însemna declanșarea unui războiul în estul Asiei. Pentru China, care deja trăiește cu o Coreea de Nord înarmată nuclear la graniță, plus India, Pakistan și Rusia, creșterea capacităților Phenianului în această direcție constituie o problemă, însă nu una imposibil de depășit. SUA sunt un risc mult mai mare pentru interesele sale strategice.

Coreea de Sud

La rândul său, Coreea de Sud a încercat că „coopereze” cu amenințarea nucleară ce vine din partea vecinilor de la nord de zeci de ani. Programul nuclear al Coreei de Nord amenință Coreea de Sud, considerată aliatul SUA din regiune. Cu toate acestea, liderii de la Seul înțeleg faptul că interesele lor s-ar putea ciocni, în viitor, cu cele ale SUA.

Pe de altă parte, Coreea de Sud nu consideră tentativa Coreei de Nord de a reunifica peninsula prin intermediul forței ca fiind un pericol major.

Rusia și Japonia

Rusia și Japonia joacă fiecare un rol ușor scăzut ca importanță și diferă ca viziune în ceea ce privește situația din Peninsula Coreeană. Moscova, care își dorește să evite un război, dar nu are mare influență asupra Phenianului, utilizează criza existentă pentru a scoate în evidență amenințarea pe care Washingtonul o prezintă la adresa păcii și stabilității mondiale.

De cealaltă parte, Japonia percepe mult mai acut decât Coreea de Sud schimbarea traiectoriei pe care programul nuclear al Coreei de Nord a luat-o. Testele cu rachete balistice pe care Phenianul le-a efectuat vizează mai degrabă Japonia și bazele americane instalate pe teritoriul Coreei de Sud.

Tokyo vede în confruntarea cu situația din Coreea de Nord o oportunitatea pentru a-și consolida poziția ca aliat cheie al SUA în regiune și a contracara influența crescândă a Chinei. În plus, amenințarea pusă de Phenian dă Guvernului japonez și mai multe argumente pentru decizia sa de a ridica restricțiile constituționale în privința implicării forțelor sale armate.